Despre mamaliga traditionala romaneasca

Traind pe teritoriul Marii Britanii, sigur ati primit intrebarea: ''What is traditional romanian food like?'' iar atunci sigur v-a venit in gand: Mamaliga! Dar porumbul nu le-a fost cunoscut romanilor pana in secolul al XVII-lea, deoarece porumbul a venit din America, după descoperirea acesteia de către Cristofor Columb (1492) şi a intrat în Europa prin vest, ajungand la noi abia in secolul XVII.

Bun la gust şi foarte productiv, el a înlocuit rapid meiul, care fusese până atunci „cereala de mămăligă” a românului. Meiul – sau mălaiul, cum mai era numit atunci – era consumat de populaţia din Ţările Române, mai ales în Moldova şi Muntenia, pe scară atât de largă încât, relatează un misionar catolic călător pe la noi, Mihai Viteazul era poreclit de saşi, în derâdere, „Mălai-Vodă.”

Meiul e, aşadar, un aliment vechi în cultura culinară românească, numai că tradiţia folosirii lui a fost curmată de apariţia porumbului, care i-a luat locul ca aliment de bază în dieta ţăranului român. Mamaliga de porumb a devenit mâncarea de zi cu zi; efectiv, era hrana de bazăa ţăranilor români, care „uneori fac şi de trei ori pe zi mămăligă”, cum scrie dr. Gheorghe Crăiniceanu în lucrarea sa „Igiena ţeranului român” (1895). Problema era că starea materială precară a majorităţii populaţiilor româneşti la acea vreme făcea ca mămăliga să fie aproape singura hrană a oamenilor, ceea ce provoca mari probleme de sănătate. Porumbul, oricât de hrănitor, nu putea furniza toate principiile nutritive necesare organismului uman şi mulţi ţărani sufereau de boli carenţiale, datorate malnutriţiei. În special pelagra făcea ravagii, iar numeroşi medici şi alţi oameni de ştiinţă, care au studiat condiţiile de trai ale ţăranilor români în secolul al XIX-lea şi începutul secolului XX, denunţau această stare de lucruri, considerând că alimentaţia bazată pe porumb era cauza majoră a epidemiilor de pelagră.

Revenind la subiectul nostru, mămăliga de porumb este, aşadar, o mâncare tradiţională, dar nu aşa de veche cum cred mulţi.

Şi la fel stau lucrurile şi cu alte alimente care ni se par cum nu se poate mai tradiţionale (şi chiar sunt, în sensul că le ştim de mult şi le consumăm mult), dar care, în realitate, au venit din Americi şi au la noi o tradiţie de vreo 300-400 de ani, nu de mii de ani: fasolea – păi ce e mai tradiţional decât o iahnie de fasole? -, cartofii, dovleacul, ca să nu mai vorbim de ardeii şi roşiile care ilustrează tradiţia românească a grădinăritului.

Ceea ce e remarcabil e felul în care am adoptat noi aceste plante exotice şi le-am integrat în bucătăria noastră tradiţională, înlocuind astfel turtele şi mămăliga de mei cu echivalentele lor din porumb, adăugând în repertoriul plăcintelor (alături de cele cu mere sau cu brânză) pe cea cu dovleac şi făcând şi alte felurite substituiri, adăugiri, combinaţii care ne-au dus spre gusturile şi bunătăţile de azi.

Dar, dacă vrem să ştim ce se mânca pe melegurile noastre înainte de descoperirea Americii (eveniment care a avut un impact major asupra culturii culinare a Europei), să căutăm mai degrabă, departe de tot în trecut, ca să aflăm ce mâncau în vechime strămoşii noştri.

Iar epoca din care avem ceva mai mutle informaţii este Neoliticul, perioada în care oamenii au renunţat treptat la viaţa nomadă, devenind sedentari, şi au trecut de la traiul de vânători-culegători la cel de păstori şi cultivatori de plante.

Cercetările arheologice arată că, în Neolitic, oamenii cultivau, pe teritoriul de azi al României, grâu (mai multe specii decât azi), orz, ovăz, secară, mei.

Cu meiul, am văzut ce s-a întâmplat; ovăzul, la noi, nu este o hrană a oamenilor, ci a animalelor, deşi nu se poate şti dacă în preistorie lucrurile stăteau la fel ca azi. Dintre toate, grâul are o prezenţă nu numai îndelungată şi neîntreruptă, ci şi o importanţă aparte între alte cereale, lucru dovedit nu numai de descoperirea de boabe de grâu în vestigiile unor aşezări preistorice, dar şi de multele rituri şi ceremonii, mituri şi superstiţii legate de el şi de cel mai important produs obţinut din el – pâinea. 

Există, de asemenea, unele dovezi al cultivării viţei-de-vie, deşi nu e clar dacă înaintaşii noştri preistorici făceau şi vin. 

Mamaliga are un indice glicemic mai redus, insa asta nu o face un aliment-minune care sa te scape de diabet. Doar atunci cand este asociata cu alimente sanatoase, bogate in vitamine si minerale, fibre, proteine si alti nutrienti importanti putem spune ca are un oarecare efect benefic.

Aminoacizii din porumb ar putea reduce intr-o anumita masura nivelul de zahar din sange, insa intr-o alimentatie haotica, pofticioasa am spune, dulciurile isi gasesc frecvent locul iar efectul benefic este anulat instantaneu.

Mamaliga consumata in trecut in cantitati impresionante, din cauza saraciei si a secetei, care nu permitea consumul unor alimente de lux precum carnea, laptele, legumele sau ouale, a dus la aparitia pelagrei, o boala caracterizata prin piele foarte uscata si aspra, cu iritatii si crapaturi dureroase, simptome aparute tocmai din cauza lipsei unor vitamine esentiale de origine animala.

Consumul de terciuri de porumb este, de asemenea, privit ca un ajutor de nadejde pentru sportivii de performanta. Fiziologul spaniol E.A. Rodriguez a initiat un amplu program de cercetare si a descoperit ca anumite substante din malai, mai exact acidul palmitic si cel arahidonic, au rol important in dezvoltarea fibrei musculare.

Insa asocierile alimentare corecte si exercitiile fizice joaca rolul cel mai important, nu neaparat consumul de mamaliga.

Mamaliga este si o buna sursa de betacaroten, ale carui beneficii le poti descoperi aici. Cercetarile arata ca este mai usor de digerat carotenul din malai spre deosebire de cel din morcovi sau spanac. De asemenea, mamaliga sprijina dezvoltarea bacteriilor benefice din intestine, putand preveni afectiuni grave cum este cancerul de colon.

“Foarte important de amintit este faptul ca mamaliga nu contine gluten (folosit frecvent ca aditiv in prepararea painii, pentru a ajuta la cresterea produselor de panificatie, face aluatul pufos, elastic), deci poate fi consumata chiar si de catre persoanele care au intoleranta la aceasta proteina (ce se gaseste si in bere, paste, pasta de dinti, maioneza, mezeluri etc.), poate fi servita atat calda cat si rece, la micul dejun, la pranz, seara sau chiar intre mese, ca gustari” spune Mihaela Bilic.

Pentru a da un gust deosebit, poti adauga in amestec ardei iuti sau diverse condimente, dar care accelereaza in acelasi timp metabolismul.

Cura de slabire cu mamaliga

Cat priveste slabirea cu mamaliga, aici exista un sambure de adevar. Fata de 200 de calorii cat are 100 de grame de paine, aceeasi cantitate de mamaliga ajunge la doar 100 de calorii, plus ca aduce organismului carbohidrati complecsi de buna calitate, care confera energie, satietate si o mai buna digestie.

“Atentie: mamaliga nu trebuie fiarta pana afuma deoarece apar substante toxice precum acrilamida iar toti aminoacizii benefici dispar, lasand in urma doar compusi cancerigeni. Dar trebuie fiarta suficient cat sa devina putin lipicioasa si sa nu se desprinda de pe lingura” afirma nutritionistul Serban Damian.

Si inca o atentionare: nu consuma mai mult de 100 de grame de mamaliga pe zi, adica o felie, sau trei linguri, daca este moale!

Mai mult decat atat, consumul de mamaliga, spre deosebire de cel de paine, nu baloneaza. Balonarea apare in momentul in care fibrele din cerele nu sunt suficient descompuse in intestin iar drojdia din compozitia painii fermenteaza. In cazul malaiului, acest lucru nu se intampla. Dar trebuie tinut cont si de faptul ca balonarea frecventa, durerile abdominale si gazele intestinale pot fi simptome ale bolii celiace, ale intolerantei la gluten sau ale bolii Crohn, deci daca observati astfel de semnale nu intarziati vizita la medic.

Asadar, dragi romani, nu degeaba iubim atat de mult acest element culinar atat de simplu, gustos si important din punct de vedere nutritional. Sper ca v-au placut informatiile din aceasta postare si va invitam sa ne vizitati website-ul pentru a achizitiona produsele noastre traditionale romanesti.